JU TASSINARU - di Franco Narducci -

JU TASSINARU


Na sera, na signora tenéa ji,
‘nzieme alla fija, ch’era quatranetta,
da certi amici. Chiamò ju tassì.
Se j’era fattu tardi, jéa de fretta.

Mo, strai fecènno, j’occhiu ‘ella quartana
se ji a pusà su certe “signurine”...
chicuna a mmalappena stéa in sottana,
ma l’atre in riggipettu e mutandine.

Fece alla mamma: -Ma’, ma chi sò quelle?-
Spiazzata, responnétte aju quisitu:
-Chi sò mammà?!... Na spèce de zitelle...
che... aspètteno... ‘e trovane... ju maritu.-

Ju tassinaru pija e se ‘ndromésse
aju tiscorzu e, senza bbatte cija,
fece: -Signò, scusate, che ‘nderesse
ci sta a dì ‘sse fregnacce? Sta’ in famija!

Sindi, cìtela bbella, quéssa è ggende
che sta lòco solu pé fa’ l’amore,
stanno a aspettà che arria ju criende;
se vénneno, sò ggende senza còre!-

La mamma se sindì cchiù ‘mbarazzata,
a ‘ssu pundu, non seppe cchiù che diji.
Ormai era bbella e fatta la frittata!
La cìtela: - E... ji pònno fa’ ji fiji?-

A ‘st’urdima domanta ‘ella quatrana:
-Ji fanno sci a mmammà! E mancu sò rari.
Lo sa’ chi so? Ji fiji de puttana
che po’, da rossi, fanno i tassinari!-

Franco Narducci



Condividi

    



Commenta L'Articolo