LE PEZZE AJU CULU

LE PEZZE AJU CULU


- di Franco Narducci -

 


Finì la guerra. Pé nicissità,
tanda ggènde portéa ‘nculu le pèzze.
Non ce nne stéeno tande de certezze...
A mmalappéna se rrescéa a cambà.
Lo strittu necessariu e se jéa ‘nnanzi.
Chi ci penzéa a jisse a vistì da Manzi?!
Pure pecché, issu, allora, non ci stéa.
Na bbèlla pèzza de quelle a colore
e cci penzéa la mamma o ju sartore,
quandu che ju carzó se cunzuméa:
divendéa, strùscia-strùscia, trasparènde,
come la stoffa pé facci le tende...
Ma, pócu dópu, ‘ndurnu a quelle tòppe,
se refecéa ju bbùciu, è naturale!
Era ju témbu giustu, addó la quale,
se taja quella parte che se róppe
e, có lle còsse ‘eju carzó e papà,
nu carzunittu curtu se cci fa.
Nu carzunittu che ta durà ancora,
pé tand’anni, finghé tutti ji fiji,
che allora non tenéeno ‘n còccia i riji,
de métteseju non vetéeno l’ora.
Comenzéa ju cchiù róssu, ju repassu...
Stessa trafila, pure có ju sciassu!
Mo che cci sta la rascia, l’abbondanza,
mo che tuttu lo bbéju è na schifézza,
a bbèlla pòsta se mette la pèzza,
se scingia ju carzó... fa cchiù elecanza!
E pure se cci sta chi se cci danna,
la fa di cchiù se viti la mutanna!



Condividi

    



Commenta L'Articolo